În fiecare an sute de constănțeni își modifică apartamentele fără a avea vreo autorizație. Pe premisa „lasă că merge și așa” sau că „sunt proprietar, fac ce vreau”, mulţi sparg pereţi sau îi construiesc, însă fac toate aceste lucrări fără autorizații. Ce este însă cu adevărat grav: unele lucrări pot afecta structura de rezistenţă a blocului.
Astfel de lucrări sunt peste tot în oraș, iar modalitatea cea mai frecventă prin care autoritățile pot verifica dacă un proprietar a făcut modificări ilegale în apartament este ca urmare a unei sesizări primite de la vecini.
În anul 2025, până la data de 1 decembrie, polițiștii locali constănțeni au efectuat 526 de controale, care au vizat verificarea lucrărilor de construcții executate pe raza municipiului Constanța. Acestea s-au soldat cu 255 sancțiuni contravenționale, în temeiul Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru executarea de lucrări fără autorizație de construire sau cu nerespectarea acesteia, atât de către persoane fizice, cât și juridice.
În anul 2024, până în data de 1 noiembrie, Direcția Generală Poliția Locală Constanța a aplicat 312 amenzi contravenționale, iar în anul 2023, au fost aplicate 303 astfel de sancțiuni.
Cei care vor să facă astfel de lucrări sunt obligaţi să solicite certificatul de urbanism și, în funcție de lucrări, vor fi necesare și alte avize și expertize. Următorul pas este elaborarea unui proiect tehnic, iar mai apoi se cere autorizația de construire. De asemenea, trebuie obținut aviz de la Inspectoratul Județean în Construcții Constanța, instituție care trebuie notificată și la începerea și la finalizarea lucrărilor.
Conform Legii 155/2010, republicată și modificată, a Poliţiei Locale, în domeniul disciplinei în construcţii şi al afişajului stradal, aceasta are următoarele atribuţii:
- efectuează controale pentru identificarea lucrărilor de construcţii executate fără autorizaţie de construire sau desfiinţare, după caz, inclusiv a construcţiilor cu caracter provizoriu;
- efectuează controale pentru identificarea persoanelor care nu respectă autorizaţia de executare a lucrărilor de reparaţii ale părţii carosabile şi pietonale;
- verifică respectarea normelor legale privind afişajul publicitar, afişajul electoral şi orice altă formă de afişaj/reclamă, inclusiv cele referitoare la amplasarea firmei la locul de desfăşurare a activităţii economice;
- participă la acţiunile de demolare/dezmembrare/dinamitare a construcţiilor efectuate fără autorizaţie pe domeniul public sau privat al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale ori pe spaţii aflate în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor instituţii/servicii publice de interes local, prin asigurarea protecţiei perimetrului şi a libertăţii de acţiune a personalului care participă la aceste operaţiuni specifice;
- constată, după caz, conform atribuţiilor stabilite prin lege, contravenţiile privind disciplina în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcţii şi înaintează procesele-verbale de constatare a contravenţiilor, în vederea aplicării sancţiunii, şefului compartimentului de specialitate care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism sau primarului municipiului Constanța sau persoanei împuternicite de aceştia.
Pe lângă pereții sparți sau construiți în apartamente, în Constanța sunt frecvente și cazurile de balcoane închise fără autorizație sau balcoane construite – ca o prelungire a locuinței – vezi exemplu AICI: https://focuspress.ro/si-a-inchis-balconul-apartamentului-cu-tamplarie-pvc-fara-a-avea-autorizatie-iar-acum-trebuie-sa-desfiinteze-tot/
Mihaela GIUGLEA
Citește și:
Cum a scăpat un constănțean de desființarea unui balcon închis fără autorizație




























💩💩💩
Da,e corect ce se întâmplă! Insa pe strada Banu Mihalcea, la nr 121, un individ care desfășoară activitatea de reparatii auto în mijlocul orașului fără sa aibă vreun insemn(garaj,service,etc.) a demolat toti pereții interiori ai casei peste care a ridicat o constructie fără autorizație din beton si bca,a ridicat inclusiv un schelet de beton la etaj si a fost oprit de primărie, însă de 15 ani hidosenia aia nu e demolata de primărie. Unii mai cârcotași ar putea spune ca ,fără plata , anumite personaje își repara mașinile acolo si îl anunță cand vin controalele ,sa dispară. Pentru ca deseori dispare câteva zile,o săptămână , ca apoi sa revină dar numai în timpul sambetelor,duminicilor si sărbătorilor legale când inspectorii din primărie nu lucrează!?… Pe când luați taurul de coarne sa demolati si acolo? Mai ales ca în ultimul timp au apărut si în Constanța vijelii care depășesc 80-90 km pe ora si cand treci pe lângă scheletul acela se observa cum se misca!
Tu ești băgătorul de seamă al orașului, mai bine zis …pupincurist. Dacă se dărâmă casa lui îl despăgubești tu ?