Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat lansarea unei noi campanii de recrutare pentru ocuparea a 2.115 posturi de soldați și gradați profesioniști. Campania se desfășoară în perioada 5 august – 13 septembrie 2024, iar locurile sunt disponibile în 41 de județe din țară și în Municipiul București.
Condițiile de participare la concurs sunt detaliate în anunțul oficial al MApN și presupun, printre altele, ca cei interesați să aibă cetățenia română, domiciliul în România de cel puțin șase luni, să nu aibă condamnări penale incompatibile cu exercitarea profesiei militare și să fie absolvenți a cel puțin doi ani de studiu liceal.
Candidații trebuie să îndeplinească și o serie de criterii specifice în funcție de arma și specialitatea pentru care optează. De asemenea, vârsta celor interesați trebuie să fie cuprinsă între 18 și 45 de ani, scrie avocatnet.ro
Procesul de recrutare și selecție implică înscrierea candidaților, selecția dosarelor, susținerea unor probe practice și teoretice, precum și efectuarea unei examinări medicale. Calendarul detaliat al activităților este publicat pe site-ul oficial al MApN.
Este important de menționat că recrutarea în rândul personalului militar este guvernată de o legislație specifică, care reglementează atât condițiile de acces în această profesie, cât și drepturile și obligațiile militarilor. Astfel, candidații interesați sunt sfătuiți să studieze cu atenție legislația în vigoare înainte de a depune dosarul de înscriere.Procesul de recrutare și selecție se desfășoară după următorul calendar:
- înscrierea candidaților: 05.08 – 13.09.2024;
- selecția candidaților: 12.08 – 20.09.2024;
- efectuarea examinării medicale în unitățile sanitare militare: 19.08 – 28.09.2024;
- termen final de întocmire a dosarelor de candidat: 18.10.2024.
L.M.