Se întâmplă de multe ori, în activitatea noastră jurnalistică, să primim reproșuri, să fim insultați sau să fim apreciați, mai mult sau mai puțin, în funcție de care parte a baricadei se află persoana care ne-a lăudat. Pentru că, la modul general, ca și în justiție, în articolele de presă întâlnim două sau mai multe părți care se confruntă, chiar dacă unele dintre ele nu sunt nominalizate.
Că primim reproșuri… foarte bine, aflăm puncte de vedere diferite, nu ne deranjează. Că primim insulte, la fel. În cei 16 ani de când fac jurnalism, m-am obișnuit, nu mă deranjează. Dar când primim amenințări de la niște ”neica nimeni”, gen: ”Vă dau în judecată!”, mai că mă bufnește râsul.
S-a întâmplat chiar zilele trecute când, în urma unui articol publicat, am primit amenințări, unele pe față, altele subtile, că vom fi dați în judecată, că respectivii vor apela la avocați etc. Dragilor, poate nu ați înțeles un lucru, dar vă explic mai pe îndelete, ca pentru ”proști”: atunci când cineva, fie el politician, înalt demnitar, director de instituție, patron de firmă sau un ”nimeni în drum”, atunci când unii din rândul acestora aduc reproșuri sau amenințări unui jurnalist, înseamnă că jurnalistul acela a avut dreptate! Să nu uitați asta. O spunem din propria experiență, dar și din experiențele altora. Pentru că nu sunteți primii care ne spun: ”Vă dau în judecată!”, probabil nici ultimii.
Noi nu putem spune decât: FOARTE BINE! Un pas înainte pentru libertatea de exprimare. Și să știți că avocați avem și noi, poate chiar mai mulți decât voi!
Dacă am scris un articol, dacă am facut o anchetă, înseamnă că am avut ceva la bază, ne-am interesat, pentru că ăsta este rolul presei. Noi nu suntem jurnaliști ca să-l periem pe vreun îmbuibat (așa cum se întâmplă pe la marile trusturi), cu atât mai puțin pe unii ca voi, cei care ne amenințați în fel și chip. Eu, cel puțin, asta fac: scot la suprafață tot ce este mai abject, mai odios, mai toxic din oameni. Eu nu m-am facut jurnalist ca să laud vreun ”varan”. Bineînțeles, atunci când am avut motive de laudă, am lăudat, iar când am avut motiv să arât cu degetul, am făcut-o, dar fără să fac vreun compromis. Nici nu am tras de cineva să îmi citească articolele, știu că nu sunt pe placul tuturor și unora le stau în gât aceste texte. Nu am nevoie nici de cititori care nu vor să se schimbe, care știu ei mai bine despre orice, care citesc doar titlurile și au impresia că știu tot ce conține acele articole ș.a.m.d.
Am primit amenințări și am fost chiar șantajat ca persoană, respectiv amenințări la adresa familiei. Să nu credeți că au rămas fără urmări, că doar nu ne tragem de brăcinari unii cu alții, nici nu am mâncat din aceeași farfurie. Nu permit să vină un individ oarecare să-mi amenințe familia, pentru că am scris despre el, despre vreun unchi de-al lui sau despre mă-sa-mare. Nu am fost niciodată genul care întoarce și celălalt obraz.
Eu am abilitatea să scriu ce vreau și să mă exprim așa cum vreau, în articolele de presă, pentru că, repet, nu sunt pus aici ca să vorbesc despre flori, despre modă sau despre silicoanele nu știu cui. Uneori mă exprim, vorba cuiva, ”ca un țăran”. Da. Mă exprim așa pentru că așa vreau, depinde cui mă adresez, poate așa merită, dar nu înseamnă că sunt ”țăran”. Mă pot exprima și în versuri, dacă vreau. Chiar și în comentarii am răspuns fiecăruia după cum mi s-a adresat.
Rolul meu este de a scoate la lumină ceea ce alții ascund iar restul nu pot vedea, iar dacă vreți să ne judecăm pentru asta, să știți că până și judecătorii știu că am dreptate. Nu mai suntem pe timpul lui Adrian Năstase sau al altor dictatori care închideau televiziuni sau ziare care erau incomode.
Mulți au vrut să ne închidă gura, mie și altor colegi din presă, dar nu au reușit. Așa că dragi politicieni, afaceriști, interlopi sau ce vă considerați fiecare, eu zic să nu vă mai pierdeți timpul. Dacă vreți să ne transmiteți ceva, o puteți face frumos, stând de vorbă pur și simplu, cu vorba bună se rezolvă mai multe decât cu amenințările de doi bani, cu datul în judecată, pentru că, așa cum se știe, justiția este o lamă cu două tăișuri.
Daniel ALBU
