Statul a achiziționat pentru Inspectorarele pentru Situații de Urgență motociclete BMW, special dotate pentru echipaje SMURD, începând cu anul 2017. Ideea a fost să fie folosite în situații grave și de trafic aglomerat și au fost repartizate în marile orașe. Constanța a primit două motociclete SMURD, dar pentru sezonul estival 2021 au fost inutile. Sunt în service, una de aproape un an de zile.
Fiecare motocicletă este dotată cu un defribilator semiautomat, oxigen, trusă de resuscitare, iar valoarea celor două trimise la Constanța în anul 2017 se ridică la 94.349,70 lei. Una dintre ele a adunat 8.899 kilometri, iar cea de-a doua, 13.138 kilometri.
Referitor la utilitatea acestor motociclete SMURD, dr. Raed Arafat spunea că:
„Vor interveni la urgențele de cod roşu, de regulă (…) Acest concept înseamnă reducerea timpului de răspuns semnificativ în oraşele aglomerate şi în zonele foarte greu accesibile pentru maşini“
Una dintre motocicletele SMURD ale ISU Dobrogea a fost avariată în anul 2020 în urma unui eveniment rutier și din 1 noiembrie se află în service-ul Automobile Bavaria București. Nu a fost reparată pentru că devizul de constatare a defecțiunilor a fost contestat și acum se face o reconstatare.
Cea de-a doua motocicletă SMURD a ISU Dobrogea se află și ea în același service din 1 mai 2021, tot în urma unui eveniment rutier. Pentru aceasta nu extistă încă nici deviz de constatare.
Drept urmare, ISU Dobrogea nu are nici o estimare pentru data când vor reintra în serviciu motocicletele SMURD care, în condițiile de trafic aglomerat și cu ambuteiaje în lanț din acest sezon estival, ar fi fost vitale.
Cătălin SCHIPOR