Un teribil accident rutier a avut loc la intrare în stațiunea Mamaia, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 23.57. Un autovehicul a intrat în stâlp, mai mulți tineri fiind răniți. Din păcate, unul a decedat. Acesta se numește Alexandru M. și este din Vrancea. Șoferul este din Mangalia și se numește Sebastian M.. În mașină se mai afla o tânără, Amalia G.A., de 18 ani din Saraiu, Constanța (locuia din vară cu viză de flotant), și un alți doi tineri, din Iași și Constanța. Se pare că doar 4 persoane au ajuns la spital, dintre care una a decedat.
Potrivit unor persoane aflate la fața locului, se pare că șoferul ar fi făcut ”liniuțe”, moment în care a pierdut controlul volanului. Se pare că viteza autovehicului era de circa 170 km/h în momentul impactului.
Șoferul nu era drogat.
După cum se poate observa în imagini, mașina implicată în accident s-a rupt în două.
Amintim că luni, spre marți, 10 spre 11 martie a.c., în jurul orei 23.57, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Bulevardul Mamaia din Municipiul Constanța, ar fi avut loc un accident rutier.
Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, care circula dinspre strada Unirii către stațiunea Mamaia, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat.
În urma accidentului rutier, patru persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, pasagere în vehicul, au fost transportate la spital cu vătămări corporale grave, pentru îngrijiri medicale. Ulterior, a fost declarat decesul la spital pentru una dintre victime, fiind vorba despe un tânăr de 21 de ani.
Conducătorul auto, de 21 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a condițiilor producerii accidentului rutier.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța au transmis care este starea tinerilor implicați în accidentul rutier de la intrare în stațiunea Mamaia
”Patru pacienți cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani au fost aduși in cursul noptii trecute la Unitatea de Primire a Urgențelor, cu multiple traumatisme, victime ale unui accident rutier, fiind preluați imediat de catre echipa de garda din Camera de resuscitare.
Din păcate, in pofida eforturilor depuse de către cadrele medicale, unul dintre pacienți a decedat la scurt timp după preluare. Leziunile suferite erau incompatibile cu viața.
În prezent, starea celor trei victime rămase este următoarea:
– în stare deosebit de gravă, la Terapie Intensiva, este o pacientă în vârstă de 19 ani.
– Ceilalți doi pacienți sunt conștienți, cooperanți, cu stare generală stabilă, rămân internați pentru alte investigații medicale și tratament de specialitate.
Echipele noastre medicale monitorizează îndeaproape evoluția pacienților și depun toate eforturile necesare pentru a le asigura cele mai bune tratamente si îngrijiri medicale”, potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean Constanța.