S-a schimbat legislația muncii. Angajatorii pot fi amendați, mai nou, dacă angajații sunt stresați, epuizați fizic și psihic. Angajații pot reclama încălcarea legii de către angajator, iar amenzile nu sunt deloc neglijabile.
Întrucât nu mai pot pleca în mici vacanțe ca în alți ani, angajații stresați peste măsură, epuizați fizic și psihic trebuie să știe că, de acum, pot reclama încălcarea legii de către angajatori, scriu jurnaliștii dela EVZ.ro.
Angajații strâng probe cu care să se apere. Până în prezent, mulți cei care ajungea în situații-limită preferau să-și dea demisia.
Un tânăr angajat a lucrat până anul trecut pentru o multinațională. Acesta povestește acum că fiecare zi la locul de muncă era un sursă de stres și suprasolicitare. Și nu doar pentru el. Situații descrise de acest tânăr sunt frecvente și au devenit o preocupare în ultimii ani. Acum, cei afectați au o lege care îi apără și sancționează drastic comportamentele abuzive ale angajatorilor.
Practic dacă angajatul reușește să demonstreze că este în permanență stresat la locul de muncă, epuizat fizic, iar angajatorul nu a luat măsuri să stopeze situația, acesta din urmă poate fi amendat cu ușurință de autorități. De asemenea tot angajatorul va fi obligat să plătească în cazul acestuia ore de consiliere psihologică, informează stiri.tvr.ro, citat de EVZ.ro.
Amenzile ajung până la 200 de mii de lei. Iar cei care simt că le sunt încălcate drepturile au cum să se apere.
Specialiști din piața muncii vin și ei cu sfaturi pentru companiile care ignoră sau încurajează astfel de practici. Inspecția muncii este prima entitate care trebuie sesizată dacă este încălcat contractul de muncă și poate aplica amenzi de până la 3000 de lei pentru fiecare angajat.
Angajatorii riscă amenzi pe până la 200.000 de lei dacă îşi stresează angajaţii, prevăd o serie de modificări aduse legislaţiei anul trecut, care definesc stresul şi epuizarea fizică drept hărţuire la locul de muncă.
D.A.
ÎNTREBARE ÎN VIRTUTEA DREPTURILOR CONSTITUȚIONALE
LEX IN EXTENSO:
DAR PARLAMENTARII, GUVERNANȚII, PREȘEDENȚIA, ORGANELE, AU VOIE SĂ STRESEZE POPULAȚIA ȚĂRII PENTRU A O ÎNVRĂJBI, A O STĂPÂNI ȘI SPRE A-I SLĂBI IMUNITATEA ȘI A O OBLIGA LA MĂSURI EXTREME PRECUM VACCINAREA CE SE DOTEȘTE OBLIGATORIE, CU ÎNCĂLCAREA TOTALĂ A ACTELIR DE LA GENEVA, NÜREMBERG, HELSINKI, OVIDEO, PÂNĂ LA EUGENIE?…
Foaie verde lobodă/Pică apa-n beci. Ce scrie în articol și ce comentezi tu.
Puteți preciza care este acest act normativ și de când a întrat în vigoare? Mulțumesc!
Un exemplu e JYSK ROMÂNIA….. Acolo sunt stresați suprasolocitati psihic…. Angajații pe care nu mai vor în companie ii amenință că dacă nu își dau demisia de bunăvoie o sa i se rezolve sa nu mai fie angajat nicăieri 😔trist dar adevărat
Si în spitale se întâmplă astfel de lucruri când ani de zile ești stresat de șef și nu primești concedii de odihna iar cele de boala nici asa te amenință că te da la consiliul de disciplina în timp ce alții noi veniți pot sa și ia concedii când vor și cât vor
În multe instituții de stat se întâmplă asa ceva!
Pot fi sigur ca mai sint angajatul lui dupa reclamatie…..si nu îmi face viata mai grea ….
Și celor care nu dau liber, ce le faceți? Cine îi verifică?
Dar ce spune-ți când vrei să te angajezi ,iar patronul te ține la negru în proiecte cu banii europenii,ce să faci mori de foame sau refuzi,lucrăm la negru în țara noastră,ne mai minunăm că suntem numiți sclavi înafara țări