Săptămânile trecute au fost găsite concentrații mari de Escherichia Coli în apa mării, îm zona stațiunii Eforie Nord. Valorile au depășit 1.300 de unități, însă acesta a fost un caz izolat. A doua zi după ce au fost prelevate din nou probe, valorile erau normale, potrivit reprezentanților Direcției Sanitar Veterinare Constanța. Cu toate acestea, mai multe persoane au considerat că nu este benefic să își ducă micuţii la plajă, de frica bacteriei. Directorul Direcție de Sănătate Publică Constanța, Cristina Schipor, îi liniștete pe constănțeni și turiști și susține că apa de îmbăiere are o calitate excelentă.
A fost alertă pe litoral săptămânile trecute atunci când a fost descoperită o valoare ridicată a bacteriei E-coli pe plajele din Năvodari și Eforie Nord. Cu toate că reprezentanții Drecției de Sănătate Publică au precizat în permanență că au fost cazuri izolate au existat și familii care au decis să nu își mai ducă copiii pe plaje. Cristina Schipor a explicat pentru Focus Press care a fost situația reală.
„Este un subiect foarte discutat în ultima perioadă, dar nu este nimic nou. DSP a monitorizat două săptămâni zilic toate cele 50 de puncte de pe litoral. Depășirile au fost punctuale și accidentale, neimpunându-se interzicerea îmbăierii. La fiecare depășire echipele de control din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul direcției au fost și au verificat în teren împreună cu reprezentanți ai RAJA și ai Apelor Române pentru a constata eventualele deversări. Tocmai pentru că valorile ridicate de E-coli au fost punctuale noi demarăm controale în cazul în care valorile cresc mai multe zile la rând, iar pentru a ne asigura am făcut aceste verificări zilnice. În ceea ce privește calitatea apei, ca și parametri pentru bacteria E-Coli până la 250 avem o calitatea excelentă, până la 500 este o calitatea bună, iar peste 500 este o calitate satisfăcătoare. Accentuăm faptul că apa din Marea Neagră este o apă de îmbăiere nu este o apă de consum”, a precizat directorul DSP Constanța.
Totodată, Cristina Schipor a specificat că este foarte important ca oamenii să respecte condițiile de igienă pentru a preveni contractarea unor boli.
„În permanență trebuie să respectăm conduita minimă de igienă și recomandările afișate pe site-ul nostru. Noi urcăm pe site analizele la apă pentru ca cetățenii să știe care este calitatea apei în zona în care ei se duc la plajă. De asemenea, la cele 50 de puncte unde monitorizăm apa noi avem și afișaj, deci pe plajă oamenii pot să consulte panoul unde sunt afișate rezultatele”, a spus ea.
La fel de importat este ca atunci când mergem cu cei mici la plajă să fim atenți atunci când aceștia ies din apă și vin să mănânce. Atunci mâinile trebuie curățate pentru a exclude orice posibilitate de a intra în contact cu E-Coli.
„Precizez că este foarte importat ca atunci când ieșim din apa de mare să facem un duș cum la fel este necesar ca atunci când suntem pe plajă să folosim toaletele”, a mai adăugat directorul DSP Constanța.
Mihaela GIUGLEA