Influentul general Qassem Soleimani, emisarul Teheranului pentru afaceri irakiene, şi un alt marcant lider pro-iranian din Irak au fost ucişi într-un raid american la Bagdad, ordonat de preşedintele Donald Trump. Anterior, președintele american Donald Trump a acuzat Iranul de orchestrarea atacului asupra Ambasadei SUA din Irak, la sfârşitul anului trecut, și a amenințat regimul de la Teheran că va fi tras la răspundere.
În replică, după uciderea generalului Qassem Soleimani, iranienii au arborat pentru prima dată în istorie steagul roşu deasupra unei moschei considerată loc sacru. Potrivit agenţiilor de presă străine, arborarea steagului roşu simbolizează începerea unui „război sângeros” în cultura arabă și este asociat în special la șiiți cu răzbunarea. Steagul a fost arborat în cel mai sfânt oraș din Iran, Qon, la moscheea Jamkaram, un loc considerat sacru în Orientul Mijlociu încă din Evul Mediu. Pe steag scrie: „Cei care vor să răzbune sângele lui Hussein”.
Teheranul a anunțat că are deja o listă cu 35 de ținte americane.


























