Revoltător! O femeie recent întoarsă în țară a decis să nu respecte măsurile adoptate în ultimele săptămâni pe teritoriul României în contextul răspândirii coronaviruslui, nerespectând autoizolarea.
Astfel, polițiștii din cadrul Secției 8 din București au fost sesizați prin 112, duminică, 22 martie a.c., că o persoană se manifestă violent pe stradă.
După ce au ajuns la fața locului au constatat că este vorba despre o persoană care s-a întors recent în țară și a încălcat obligația de autoizolare.
Persoana a fost sancționată contravențional, conform OUG nr. 1/1999, cu suma de 5000 lei.
„Vă rugăm insistent, nu mai ieșiți din casă și respectați autoizolarea impusă!”, transmit autoritățile.
Reamtim faptul că în contextul pandemiei cu COVID-19, în România s-a decretat starea de urgență, aplicându-se o serie de măsuri drastice, iar cei ce nu le respectă riscă amenzi usturătoare sau pedeapsa cu închisoarea.




























