Ministerul Justiţiei a lansat, miercuri, campania „Toleranţă zero faţă de infracţiuni!”, prin care se doreşte informarea privind pedepsele aplicabile în cazul infracţiunilor săvârşite în timpul stării de urgenţă.
Ministerul Justiţiei arată că, potrivit Codului penal, „orice infracţiune săvârşită împotriva unei persoane vulnerabile (bolnave) poate fi pedepsită în regim agravat. La pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracţiune se poate adăuga un spor de 2 ani de închisoare”.
Astfel, precizează sursa citată, furtul calificat, dacă infractorul a profitat de starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate datorată sării de sănătate, cum este boala COVID-19, se pedepseşte cu un maximum de 7 ani de închisoare.




























