Trupul neînsufleţit al uneia dintre minore, dispărute luni după-amiază, 21 iunie a.c., în zona portului Isaccea, județul Tulcea, a fost recuperat și adus la mal. În dimineața zilei de joi, 24 iunie a.c., prin apel la 112, s-a anunțat prezența unui corp pe Dunăre, la aproximativ 50 m de mal și aproximativ 400 de m în aval de locul dispariției.
Căutările continuă pentru găsirea celeilalte minore dispărute. Au fost alocate mai multe forțe și mijloace din cadrul ISU Tulcea cu șapte subofițeri (doi scafandri), cu o autospecială de transport scafandri, o ambarcațiune de căutare salvare (SAR), o barcă pneumatică și o ambulanță SMURD și ISU Constanța cu doi subofițeri ( scafandri) și cu o autospecială de transport scafandri.
UPDATE:
În jurul orei 13:00, a fost găsit trupul neînsufleţit al celeilalte minore, dispărute luni după-amiază, în zona portului Isaccea. Acesta a fost găsit în aceeași zonă ca al surorii ei, fiind recuperat si adus la mal.
L.M.
































