Secretarul general al Ministerului Sănătății Georgeta Bumbac, numit în funcție de fostul premier PSD Viorica Dancilă, a fost demis prin decizia lui Ludovic Orban, acesta precizând că un ministru nou trebuie să propună o persoană cu care să poată să facă echipă.
„Un ministru nou trebuie să facă o propunere de secretar general cu care să facă echipă”, a explicat Orban, vineri, la sosirea la MS, împreună cu noul ministru Nelu Tătaru. Premierul fusese întrebat de ce a demis-o pe constănţeanca Georgeta Bumbac.
Conform deciziei publicate joi în Monitorul Oficial, „încetează exercitarea, cu caracter temporar, de către doamna Georgeta Bumbac a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Sănătății”.

Potrivit aceleiași decizii, Georgeta Bumbac va preda lucrările și bunurile care i-au fost încredințate în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu în termen de 3 zile de la data la care îi încetează exercitarea funcției. În locul lui Bumbac a fost numit un nou secretar de stat, Nicolae Dragoş Garofil, care era consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Unde pleacă Bumbac: „Înapoi la Direcția Economică”, notează podul.ro
Video aici:
A.V.



























