Ministerul Mediului a precizat miercuri că nu s-au înregistrat creşteri ale concentraţiei de amoniac în zona combinatului Azomureş, acolo unde în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 1:00, a avut loc o explozie urmată de un incendiu.
„Concentraţia de amoniac înregistrată în Târgu Mureş prezenta valori mult sub limita admisă, în intervalul orar 1:00 – 7:00″, precizează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), pe pagina de Facebook.
„Constatăm că am avut 3 incidente majore în doar câteva zile și trebuie să aflăm rapid dacă este doar o coincidență”, a spus Ministrul Mediului, Tánczos Barna, care a solicitat mai multe controale.
M.G.



























