Încălcând toate regulile posibile, transportatorii de cereale au blocat accesul în Portul Constanța pe la Poarta 9. Autocamioanele au fost încolonate pe ambele sensuri de mers, în speranța că vor intra mai repede la descărcat.
Fără a ține cont că sunt și alte vehicule care trebuie să iasă din Portul Constanța, sau că poate va fi nevoie de intervenția echipajelor de prim ajutor sau intervenție a serviciilor medicale și cele ale ISU, camionagii au intrat pe contrasens pe drumul de acces dinspre Poarta 9.
Potrivit reprezentanților APM Constanța, în perioada aceasta de campanie agricolă, traficul este aglomerat și sunt inerente astfel de situații. Această situație este atent urmărită pentru a nu se creea aglomeri/blocaje, iar dacă se întâmplă se urmărește diminuarea acestora în cel mai scurt timp.
C.S.





























