1 Aprilie este Ziua Păcălelilor. Glume, mai bune sau mai proaste, se fac peste tot în lume în această zi. Sofia Vicoveanca a fost ţinta unei „glume” cu ocazia acestei zile, însă artista nici nu s-a amuzat, nici nu a trecut cu vederea! Ea a reacţionat virulent, postând încă de la primele ore ale dimineţii următorul mesaj pe pagina sa de Facebook: „Prieteni dragi , De 1 aprilie se fac farse… Ei NU! „cineva ?” a postat pe FB… că S.V. (adică eu) infectată de VIRUS în stare gravă… Acelui care a „scornit” aşa o MINCIUNĂ, îi zic: „nu săpa groapa altuia – că pici în ea”… Eu respect toate sfaturile medicilor (de fapt cei care-mi urmăriți îndemnurile în acest sens , pe pagină) mi-ați trimis multe comentarii (pt.care vă mulțumesc din inimă….) SUNT OK! Stau în casă, dar nu degeaba: citesc, desenez, scriu, ascult negativele cu noile cântece (habar n-aveți ce vă pregătesc)…ş i stau de vorbă cu D-stră ZILNIC. Dacă vi-i la îndemână (şi nu cer prea mult), puteți posta pe paginile D-stră… să ştie o lume ce JIGODII se găsesc printre noi …! Eu continui să vă țuc sufletul cu urări de bine , răbdare ….şi Fruntea SUS!”.



























