Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, a transmis raportul de activitate la un an de mandat! Comunicatul transmis de Primăria Constanța vine într-un moment în care toată lumea așteaptă un punct de vedere despre protestul de la CT Bus! Începând de azi dimineață (1 noiembrie a.c.), autobuzele CT Bus nu circulă, șoferii refuzând să iasă pe trasee!
Iată comunicatul primarului:
„Dragi constănțeni,
A trecut 1 an de când suntem împreună. A fost un an dens și aprig din multe puncte de vedere, în care ne-am concentrat activitatea în două direcții principale: muncă de organizare la interior și muncă de concepție și maturizare a marilor proiecte de care municipiul are urgentă nevoie.
Am făcut pași concreți în toate domeniile de activitate și am pregătit terenul pentru marile proiecte de infrastructură pe care Constanța le va implementa începând cu anul 2022. Nu am lăsat nimic la voia întâmplării și am curățat modul în care se face treabă în Primărie. În acest fel, am scăpat de practicile păguboase din trecut.
În acest moment, vă asigur că orașul nostru se îndreaptă în direcția potrivită. Spun acest lucru cu toată responsabilitatea. Am identificat corect problemele cu care ne confruntăm și, după cum veți observa în paginile de mai jos, am acționat în consecință. Iar prin publicarea acestui raport de activitate anual, obicei pe care cei dinaintea mea nu l-au avut, trag speranța că veți observa o schimbare în bine a modului în care administrația publică din Constanța înțelege să îi respecte pe cetățeni.
Dragi prieteni, primul an de mandat a fost unul greu, nu ascund acest lucru. În același timp însă, mi-a oferit garanția că dacă rămânem uniți și facem lucrurile așa cum am promis și așa cum trebuie, Constanța va redeveni un oraș cu adevărat puternic, din toate punctele de vedere. Lucrurile nu se pot schimba peste noapte, dar, după cum veți observa, se mișcă în direcția pe care ne-o dorim cu toții.
Vă mulțumesc pentru că mi-ați fost alături și vă rog să aveți încredere și răbdare și de acum înainte.”
Link către raport: https://issuu.com/primariaconstanta/docs/primaria_constanta_raport_anual_2021





























RABDARE PT CE.SPERAM SA VA DATI DEMISIA.NU A TI FACUT NIMIC.APROPOS LA DVS SA AUZIT DE PROTESTUL CELOR DE LA CT BUS.MA GINDEAM OAMENI ACEAI NU FAC GREVA DE DRAG DE BINE.ADUNATIVA CU TOTI CEI FACATORI DE NIMIC DIN PRIMARIE SI MERGETI ACASA.