O serie de activităţi au fost sistate în România, având în vedere starea de urgenţă instituită din cauza pandemiei de coronavirus. Pentru a supravieţui, unii agenţi economici s-au reorganizat, în limitele activităţilor permise de ordonanţele militare, în timp ce alţii au tras obloanele, trimiţând angajaţii în şomaj tehnic sau concedii. Spre exemplu, localurile (închise în această perioadă) fac delivery. Dar există şi alte exemple de reprofilare: la Constanţa, mai multe croitorii au început să se ocupe de producţia de măşti şi combinezoane de unică folosinţă, destinate cadrelor medicale.
„Nu am putut să trimit oamenii în şomaj. Am pus la bătaie toţi banii pe care îi aveam strânşi şi am cumpărat materiale pentru măşti şi combinezoane. Toate au avize sanitare, adică nu sunt materiale pur şi simplu. Noi chiar producem măşti şi combinezoane cu materiale care au analize de laborator la zi, conform legii, prin urmare le putem comercializa în spitale sau unde ni se mai cere”, ne-a spus Georgiana, reprezentanta unei croitorii din Constanţa care, până nu de mult, se ocupa doar de perdele şi draperii.
„Nu te ajută nimeni, statul nu te întreabă ce faci, nu te sună nimeni de la nici o instituţie să te întrebe dacă te descurci sau să te îndrume să te descurci. Am avut nopţi nedormite şi am dat o sumedenie de telefoane până când am reuşit să aflu de unde procur materialele conforme pentru ceea ce fac acum – măşti şi combinezoane. La fel, nu îţi spune nimeni cum e cu avizele, nici nu te caută nimeni să le faci livrări. Am căutat unde să livrez, am trimis oferte, iar producţia nici nu reuşesc să o contabilizez, cert este că, de la 5 angajaţi înainte de pandemie, acum am 7, să facem faţă producţiei”, ne mai spune Georgiana.
Georgiana este cunoscută pentru croitoria de perdele şi draperii din zona „La ruşi”, de pe strada Eliberării din Constanţa. Situaţia actuală a forţat-o să se reorienteze şi mai adaugă faptul că a încercat să îşi convingă şi alţi „colegi de breaslă” să îi urmeze exemplul: „Unii nu vor. E drept, e mai migălos să fac o mască. Şi eu aş prefera să fac tot perdele, dar situaţia actuală asta e… pe partea de perdele a scăzut cererea sub 20%”.
A.C.
































