A fi empatic înseamnă a suspenda ignoranța și indiferența, deficitul alarmant de umanitate care ne trimite în direcția greșită. Elevii și profesorii Colegiului nostru continuă să scrie, și în acest an, lecții despre empatie și solidaritate. Familiile lor sunt partenerii acestor lecții – întâmplări fericite pentru ei și pentru alții.
Elevii instituției, părinții lor, profesorii și toți cei care lucrează în școala au păstrat tradiția și anul acesta fiind alături de cei care au într-adevăr nevoie să simtă că vine Crăciunul. Primele daruri au ajuns azi la Centrul de educație incluzivă ,,Delfinul” din Constanța. Alte pachete, pregătite de elevii, părinții lor și cadrele didactice ale instituției, vor ajunge, în zilele următoare, la familii nevoiașe.
„Continuăm să învățăm împreună lecții de empatie – elevi, părinți și profesori. Le mulțumim elevilor noștri, familiilor lor – mereu parteneri de încredere, profesorilor școlii care de fiecare dată se mobilizează exemplar.Nu în ultimul rând, mulțumirile noastre se îndreaptă către Prefectura Județului Constanța prin domnul prefect al Județului Constanța, Silviu Coșa, către domnul Inspector Școlar General – prof. Sorin Mihai și către directorul executiv al DGAS Constanța – dr. Adriana Campeanu, care ne sprijină demersul pentru ca darurile noastre să ajungă cu bine la destinațiile stabilite„, susține prof. Anamaria Ciobotaru, directorul Colegiului Național Pedagogic Constantin Brătescu din Constanța.
A.V.


































