Administrația Națională a Penitenciarelor a pregătit un meniu special de Crăciun pentru cei peste 23.000 de deținuți din penitenciarele din România.
Viața după gratii nu e deloc ușoară, iar totul se petrece după un program strict. Astfel, preparatele pentru mesele de Crăciun care s-au pregătit în bucătăria penitenciarelor din România au trebuit să se încadreze în anumite norme calorice şi într-o anumită sumă de bani. Mai mult, mesele deținuților țin seama şi de orientarea religioasă.
Administrația Națională a Penitenciarelor a precizat că de Crăciun, meniul deținuților din penitenciarele din România a cuprins:
Mic dejun: ceai, pâine, brânză, ceapă uscată, pate de porc sau de pasăre și tobă (în funcție de regim și religie).
Prânz: ciorbă de porc, de pui sau de vită (în funcție de regim și religie), sarmale sau varză a la Cluj, cozonac și apă minerală.
Cină: piure de cartofi cu friptură de porc sau de pui la cuptor, salată și un măr (în funcție de regim și religie).
A.V.




























