Finalul de an 2021 nu a fost unul fericit pentru un lucrător Selgros din Constanța. Acesta s-a ales cu mâna dreaptă fracturată, după ce în data de 30.12.2021, ora 17:30, la SC SELGOS CASH & CARRY SRL, a căzut de la înălțime. Conform Inspectoratului Teritorial de Muncă, tehnicianul și-a pierdut temporar capacitatea de muncă.
„În timp ce efectua o reparație la stația de dedurizare, lucrătorul a căzut de la o înălțime de cca.1,3 metri suferind o fractură la antebrațul drept. Ca urmare a evenimentului, victima a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Accidentul este în curs de cercetare de către o comisie numită de catre SC SELGOS CASH & CARRY SRL, în conformitate cu prevederile art.29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.319/2006, cu modificările și completările ulterioare. După finalizarea cercetării dosarul de cercetare întocmit de comisia numită de către angajator va fi înaintat pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanța, care va analiza dosarul, îl va aviza sau în cazul în care se constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, va dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare și/sau completarea dosarului, după caz”, susțin inspectorii ITM.
A.V.




























