Accident rutier mortal produs pe DN 2, vineri, 14 ianuarie a.c., în jurul orei 17.45, pe raza satului Cotorca din comuna Ciocârlia, județul Ialomița. Au fost implicate două autoturisme.
La locul intervenției au fost alocate trei echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere, o descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijin au intervenit și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Ialomița (unul cu medic).
Din evenimentul rutier au rezultat trei victime, din care două încarcerate, șoferii celor două autoturisme. Salvatorii au extras cu mijloacele din dotare victimele, din nefericire una a fost declarată decedată de medicul de pe ambulanța SAJ, iar celelalte două victime au fost preluate de echipajele SAJ și transportate la Spitalul Municipal Urziceni.
Pompierii asigură măsuri PSI la locul accidentului, precum și sablare carosabil.
V.I.




























