Facturile la utilități au explodat și la Arhiepiscopia Tomisului. Înaltele fețe bisericești se plâng că au ajuns să plătească dublu și chiar mai mult față de lunile anterioare.
Potrivit preotului Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, au primit facturi de aproximativ 16.000 lei energia electrică pentru sediu, 8.000 de lei consumul de gaze și 30.000 de lei căldura de la Termoficare Constanța, în condițiile în care, de la aceasta din urmă, factura pe luna noiembrie era de doar 12.000 lei.
Încălzirea pentru Catedrală costă 9.000 de lei, iar factura pentru energia electrică încă nu a fost emisă.
„Credincioșii plătesc facturile. Cum veniturile lor sunt afectate și ele….cred că e un semnal de alarmă“, a precizat preotul Tănăsescu.
C.S.































