Sărbătorile pascale sunt diferite în acest an. Credincioșii nu mai au voie să meargă la biserică, din cauza pandemiei de coronavirus, dar Lumina Învierii și sfânta pască va ajunge în casele enoriașilor.
„Împreună cu voluntarii vom împărți sfânta pască, în această zi, în toate blocurile și casele din sectorul EST, din Năvodari, iar la ora 24.00 va fi împărțită Lumina Sfântă. Credincioșii să petreacă Paștele în bucurie și în rugăciune, fiecare în casa lui, și apoi vom avea timp să ne vedem și să ne rugăm împreună. Aceasta este mesajul nostru. Sărbători binecuvântate!„, a transmis enoriașilor, prin intermediul Focus Press, preotul Andrei Salomia, parohul Bisericii „Buna Vestire” din Năvodari. De menționat că în fața lăcașului de cult a fost amenjat și un loc special pentru trecătorii care vor să ia sfânta pască.
A. V.



























