Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat la finalul întrunirii task-force că sunt în derulare operaţiunile pentru ridicarea a două tabere pentru refugiați. Măsura a fost luată preventiv deoarece, centrele de cazare ale statului pentru refugiați sunt doar la 56,5% din capacitate.
Potrivit reprezentantului Guvernului, în ultimele 24 de ore, în România au intrat peste 14.000 de cetăţeni din Ucraina, jumătate dintre aceștia fiind doar în tranzit.
„În România au intrat 14.188 de cetăţeni ucraineni, în 24 de ore, iar 7.298 au părăsit teritoriul României. În total, de la declanşarea agresiunii armate, în România se află 14.000 de cetăţeni ucraineni. Au dreptul de a rămâne pe teritoriul României sau al altui stat al Uniunii Europene maxim 90 de zile. Dintre aceştia, cetăţenii care au cerut azil sunt 54”, a precizat Dan Cărbunaru.
Acesta a precizat și că în prezent se ridică două tabere pentru refugiați, una la Sighet şi alta la Siret.
„Sunt în derulare operațiunile de ridicare a două tabere, una la Sighet şi una la Siret. Măsurile sunt preventive pentru că procentul de ocupare a centrelor de cazare se află la 56,4 la sută, sunt 448 de persoane care ocupă aceste locuri de cazare”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
De asemenea a fost realizată și o platformă unde pot fi centralizate ofertele celor care vor să se implice în ajutorarea refugiaţilor din Ucraina.
„Pentru a integra eforturile societăţii civile, mediului privat, dar şi al voluntarilor, premierul a constituit un grup de coordonare a asistenţei umanitare dedicate refugiaţilor, grupul este constituit la nivelul Cancelariei premierului, colaborează cu DSU pentru a coordona integrat toate măsurile de sprijin pentru refugiaţii din Ucraina. E o platformă care va putea fi accesată de pe site-ul Guvernului României”, a precizat Cărbunaru.
Potrivit acestuia, până acum, au fost primite mai mult de o sută de oferte prin intermediul acesteia.
C.S.



























