Două cadre didactice ale Universității „Dunărea de Jos“, medici stomatologi, au fost reținute de DNA pentru trafic de influență și luare de mită de la doi medici rezidenți.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 3 martie 2022, a inculpatelor:
- Dorina Cerasella Șincar, medic stomatolog și conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos“ Galaţi, coordonator de program de rezidenţiat şi preşedinte al comisiei de examen, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influenţă, luare de mită și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârșită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
- Gina Păunița Grecu, medic stomatolog şi asistent universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos“ Galaţi, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârșită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
- Antoanela Andreea Zalimov, medic stomatolog, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă
Potrivit procurorilor, în perioada 10 septembrie -14 noiembrie 2021, inculpata Dorina Cerasella Șincar ar fi pretins, în mod direct, câte 2.000 de euro de la trei medici rezidenți candidaţi la examenul de medic specialist în disciplina parodontologie, susţinând că, prin influența avută asupra celorlalte două membre ale comisiei de examen, le va determina să faciliteze promovarea, în mod fraudulos, a respectivului examen și, implicit, obținerea titlului de medic specialist parodontolog de către cei trei rezidenți.
Între cei trei medici rezidenți s-a aflat și inculpata Antoanela Andreea Zalimov, de la care Şincar ar fi primit suma de 2.000 de euro pretinsă în legătură cu cele menționate anterior.
În plus, în zilele de 15 și 16 noiembrie 2021, preşedinta comisiei de examen, Dorina Cerasella Șincar, i-ar fi furnizat, în avans şi în mod direct, candidatei Zalimov subiectele la ambele probe (clinică și practică) și rezolvarea/realizarea lor, deși acestea erau informaţii nedestinate publicităţii. Ulterior, în data de 16 noiembrie 2021, aceasta a susţinut şi promovat atât proba clinică (având de rezolvat chiar unul dintre cele două cazuri clinice ce îi fuseseră anterior furnizate), cât şi proba practică (având de rezolvat întocmai manopera medicală ce îi fusese anterior divulgată).
În acțiunile sale de pretindere, primire și oferire de informații nedestinate publicității, inculpata Dorina Cerasella Șincar ar fi fost sprijinită de inculpata Gina Păuniţa Grecu, secretara al comisiei de examen.
În legătură cu același examen, Şincar ar fi acceptat promisiunea și, ulterior, ar fi primit, prin intermediar, în perioada 2 – 4 decembrie 2021, produse alimentare, drept recompensă de la un candidat care promovase examenul respectiv.
Inculpatelor li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Vineri, 4 martie 2022, cele trei inculpate au fost prezentate Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, Inspectoratului de jandarmi Județean Galați și Direcției de Operațiuni Speciale.
Subliniem că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
V.I.




























