Deputatul USR Cristinea Rizea își exprimă revolta față de cei care încearcă să „amnistieze” plagiatorii.
„Dacă săptămâna trecută, după ce i-am bătut obrazul în plen, am reușit să-l determinăm pe deputatul minorității rome să-și retragă amendamentul care prevedea ca toți cei cu doctorate plagiate susținute înainte de 2011 să fie fi amnistiați, astăzi, ne-am trezit iarăși, cu același amendament depus la un alt proiect de lege aflat pe ordinea de zi. Amendamentul e identic, copy/paste. S-a schimbat doar deputatul care l-a depus, de data aceasta fiind Solomon, de la PSD. De asta îi arde acum pesedeului. Avem un război la granițe, avem valuri de refugiați, avem criza energetică, criza combustibililor, criza fake-news-urilor, dar, nu, dom’le, grija cea mai mare a pe-se-de e să facă scăpați pe hoți. Plagiatul e furt. Furt din munca onestă a altcuiva. De cele mai multe ori doctorandul plagiator ocupă niște funcții la care altfel nu ar avea dreptul și primește beneficii salariale. Nemeritat”, a transmis Crisrina Rizea.



























