Structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne au intervenit în ultimele 24 de ore la 4.407 de evenimente, dintre care 2.769 au fost circumscrise menţinerii ordinii şi liniştii publice, iar 1.638 au fost intervenţii circumscrise situaţiilor de urgenţă, majoritatea fiind misiuni pentru acordarea primului-ajutor medical.
Poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 156 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 153 de fapte penale. La nivelul structurilor de poliţie din România, au fost sesizate 767 posibile infracţiuni, peste 23% dintre acestea din oficiu. Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 30 de persoane şi au fost depistate 14 persoane urmărite naţional sau internaţional.
În urma activităţilor de investigaţii desfăşurate de poliţişti au fost identificaţi 15 autori în 15 de dosare penale cu AN, aflate în evidenţă. Poliţiştii rutieri au continuat acţiunile în trafic pentru prevenirea şi combaterea accidentelor grave de circulaţie, fiind reţinute 912 permise de conducere şi retrase 289 certificate de înmatriculare.
În cursul zilei de ieri, poliţiştii şi jandarmii au constatat aproape 11.000 de abateri de natură contravenţională şi au aplicat amenzi în valoare de peste 4 milioane lei. De asemenea, poliţiştii şi poliţiştii de frontieră au confiscat bunuri în valoare de peste 96.000 de lei.
Vineri, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat 12 controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, nefiind identificate obiective care să funcţioneze fără autorizaţie de securitate la incendiu. De asemenea, au fost aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.000 de lei.
Serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru acordarea primului-ajutor medical pentru 1.041 de persoane. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor, au fost salvate 9 persoane. Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 10 misiuni aero-medicale, fiind salvate 8 persoane aflate în situaţii de urgenţă.
De la începerea conflictului din Ucraina, 4.180 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România, dintre care 57 în ultimele 24 de ore. Aceşti cetăţeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 89,2%. În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, menţionăm că, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 18.763 de mijloace de transport şi au intrat 68.161 de persoane, dintre care 10.699 de cetăţeni ucraineni.
A.V.


























