Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 31, în localitatea Spanțov, județul Călărași, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme.
Din primele informații autovehiculele au intrat în coliziune frontală într-o curbă, impact în urma căruia unul dintre acestea a ajuns în afara părții carosabile. Au rezultat 3 victime, dintre care 2 sunt încarcerate. Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers.
C.S.



























