Primarul Vergil Chițac propune concesionarea Piețelor Tomis III, Tomis Nord și Unirii. Așa îi recomandă un studiu de oportunitate realizat de firma colegului său de partid, Atlas Research, a liberalului Costel Stancă, fostul director general al CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.
Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța a contractat un studiu de oportunitate privind administrarea eficientă a bunurilor pe care le deține sau le administrează. Acesta a fost realizat de firma locală Atlas Research, administrată de Daniela Ghiuță, a liberalului Costel Stancă.
Potrivit studiului, Piețele Brotăcei, Pescăruș, Grivița și I.L. Caragiale se încadrează în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Polului Național de Creștere Zona Metropolitană Constanța 2017 – 2023 și pot fi reabilitate cu fonduri din bugetul local sau de stat. Piețele Tic Tac și Unirii pot fi reabilitate cu fonduri din bugetul local.
Dar pentru Piețele Tomis III, Tomis Nord și Unirii se propune concesionarea pentru 25 de ani, ca să aibă timp concesionarii să-și recupereze costurile investițiilor pe care le-ar face și realizarea unui profit considerat rezonabil de firma care a realizat studiul.
Rămâne de văzut dacă aleșii locali vor aproba proiectul de hotărâre inițiat de primarul Vergil Chițac cu privire la piețele constănțene, vineri, 29 aprilie a.c.
Piața Agroalimentară Tomis III
Starea actuală a pieței este nesatisfăcătoare, afectată de intervenții sporadice și discontinue, așa că funcționează într-un mod defectuos.
Potrivit studiului, societatea comercială care deține câteva spații comerciale din zona pieței de 1.317mp nu și-a dat acordul pentru modernizarea ei. Acesta ar fi motivul pentru care se analizează concesionarea pieței pentru 25 de ani. Culmea, studiul arată că astfel ea ar putea fi dezvoltată, de parcă dacă o firmă o va administra, și nu RAEDPP, vecinul își va da acordul pentru executarea lucrărilor necesare.
Redevența lunară propusă este de 0,76 euro/mp, adică doar aproape 1.000 de euro/lună.
Se propun tarife pentru mese ce variază între 11,5 lei/zi (pentru producători agricoli) și 410 lei/lună (pentru agenții economici).
Piața Agroalimentară Tomis Nord
Amplasamentul Pieței Tomis Nord are o suprafață de 566mp. Și pentru aceasta s-a analizat concesionarea pe 25 de ani. Culmea, pentru că două firme și-au arătat interesul de a prelua administrarea ei. Astfel, se ajunge pur și simplu la concluzia că, dată fiind starea precară a pieței și necesitatea unor investiții pentru modernizare, dezvoltarea ei de către un concesionar ar fi oportună.
Redevența lunară propusă este de 0,73 euro/mp, adică doar aproape 510,61 euro/lună.
Menționăm că Sublicom SRL (care deține spații comerciale în interiorul pieței) și Prod Comtur 94 LTD (proprietarul complexului comercial din vecinătate pieței) vor să preia concesiunea.
Sublicom are ca administratori și asociați pe Gheorghe Rusu (62% din părțile sociale) și pe Marius Iulian Rusu (38%), iar Prod Comtur 94 LTD pe Laurențiu Dorinel Topor, fiind administrată de Tudor Topor.
Pentru această piață se propun tarife de 10 lei/zi – 335 de lei/lună, după modernizare.
Piața Agroalimentară Unirii
Și în acest caz, studiul analizează direct concesiunea pe 25 de ani, deși nu se motivează nicicum acest lucru. În prezent, construcția nu este liberă de sarcini, fiind încheiat un contract de închiriere între RAEDPP și Asociația Pescarii Dobrogei.
Redevența lunară propusă este de 0,76 euro/mp, adică doar aproape 394,44 euro/lună, piața având 519mp.
După modernizare, se propun chirii pentru tarabe cuprinse între 7,5 lei/zi (producători agricole) și 265 de lei/lună (agenți economici).
Piața Agroalimentară Brotăcei
Spațiile comerciale din Piața Agroalimentară Brotăcei (1.039,02mp) au fost exploatate fără lucrări de reabilitare și modernizare din 1996. Iar dotările existente sunt degradate. Din acest motiv, studiul propune modernizarea sa, investiția având o valoare de peste 958.000 de lei. Se previzionează că veniturile generate vor acoperi costurile lucrărilor: tarifele pentru mese pot varia între 10 lei/zi (pentru producători agricoli) și 335 lei/lună (pentru agenții economici).
În prezent, RAEDPP încasează, anual, peste 163.000 de lei din închirierea spațiilor din Piața Brotăcei. În urma modernizării, se estimează un număr de aproximativ 60 de comercianți.
Piața Agroalimentară Grivița
Construcția (1.434,18mp) se prezintă ca un spațiu neadecvată, nerespectând condițiile de temperatură și iluminare conform standardelor actuale.
Pentru aceasta se propune supraetajarea, pentru suplimentarea spațiilor comerciale, și modernizarea, devenind, astfel, multifuncțională. Costurile estimate ale investiției sunt de peste 35 de milioane de lei. Și în acest caz se preconizează că veniturile generate vor acoperi costurile lucrărilor, propunându-se aceleași tarife pentru mese. În urma realizării investiției, se previzionează un număr de 400 de utilizatori (angajați, comercianți, clienți)/zi.
Piața Agroalimentară I.L. Caragiale
Spațiile comerciale din Piața Agroalimentară Brotăcei (1.335mp) au fost exploatate fără lucrări de reabilitare și modernizare din 1995. Dotările sunt degradate, iluminatul este ineficient. Din această cauză se propune reamenajarea acesteia, păstrându-se suprafațele construite și utile.
Costurile estimate sunt de peste 923.000 de lei, iar veniturile ar acoperi aceste sume. Și pentru această piață se propun tarife de 10 lei/zi – 335 de lei/lună, după modernizare.
Piața Agroalimentară Pescăruș
Pentru aceasta se propune reamenajarea prin modernizarea și extinderea funcțiunii comerciale actuale, prin reconfigurarea platoului pieței și crearea unor spații acoperite mai ample.
Piața Filipescu are o suprafață de 1.513,38mp, iar lucrările propuse ar avea o valoare de peste 1,9 milioane de lei.
După modernizare, se propun chirii pentru tarabe cuprinse între 7,5 lei/zi (producători agricole) și 265 de lei/lună (agenți economici). În urma reamenajării, numărul de tarabe va crește de la șapte la 40.
Piața Agroalimentară Tic Tac
Și pentru aceasta se propune modernizarea și extinderea funcțiunii comerciale actuale, prin adăugarea unui spațiu polivalent la etaj, pentru afterschool, birouri, administrație locală etc.
Piața are o suprafață totală de 300mp. Studiul analizează direct realizarea lucrărilor cu fonduri din bugetul local: peste 1,6 milioane de lei.
În urma realizării investiției, se estimează venituri de 70.770 de lei, peste dublul veniturilor actuale. S-ar majora suprafața de închiriat la 505,5mp, care se va închiria cu un preț mediu de 140 de lei/mp/an.
După modernizare, se propun chirii pentru tarabe cuprinse între 7,5 lei/zi (producători agricole) și 265 de lei/lună (agenți economici).
Valentin ISPAS
Eveniment:




























