Aproape toată lumea le-a văzut pe plajă, într-o stare avansată de degradare. Unii chiar își amintesc anii în care acestea erau funcționale. În total, au fost cinci, acum au rămas doar două și sunt degradate din cauza nefolosinței și a trecerii timpului, ne amintesc de alte vremuri. Vorbim de bătrânele tobogane aflate pe plaja din Mamaia. Unul în zona Cazino, celălalt ceva mai departe, în zona Hotelului Orfeu.
Chiar dacă sunt deteriorate, acestea pot fi reabilitate și puse în funcțiune, însă, din câte se pare, cineva nu vrea și îi bagă bețe în roate celui care le deține.
În 1998, o firmă privată a preluat în proprietate aceste tobogane cu apă, care au fost intabulate cu acordul Primăriei Constanța, pe terenul acesteia. Societatea Lord Unic SRL din Constanța este cea care le deține pe cele două tobogane rămase în picioare, restul fiind desființate.
Conducerea societății a încercat să obțină un drept de folosință sau de proprietate asupra terenurilor pe care se află amplasate. În 2018, adică după 20 de ani de când firma a devenit proprietara toboganelor, s-a convenit ca între cele două părți, adică SC Lord Unic SRL și Primăria Constanța, să se încheie un contract de superficie, dar care nu a mai fost semnat niciodată, din cauza unor probleme din interiorul societății.
Mai mult decât atât, se pare că cineva din trecutul firmei încearcă să o saboteze.
Primăria preferă să le dărâme, decât să le reabiliteze
„Societatea a fost în insolvență pentru o perioadă, în urmă cu câțiva ani, iar cea care s-a ocupat de procedurile respective a fost chiar Felicia Ovanesian. Primul lucru pe care l-a făcut, când a ajuns city-manager, a fost să desființeze acest contract de superficie. După care ne-a dat în judecată ca să ne oblige să eliberăm terenul, pentru că este al Primăriei, dar noi avem active pe aceste terenuri.
Am depus de două ori documentația necesară la Direcția Urbanism, ca să obținem autorizație în vederea reabilitării toboganelor, dar în ambele situații ne-au trimis răspuns că nu se poate, pentru că trebuie identificat proprietarul. Proprietarul este Primăria, știu și ei prea bine, dar este o luptă imobiliară, mai ales că acum s-au lărgit plajele“, ne-a declarat Dan Nicolae, patronul firmei care deține cele două tobogane.
Nu i-au dat autorizație, dar amenzi au știut să-i dea
Interesant este și faptul că Primăria Constanța sancționează firma cu amenzi pentru starea în care se află aceste tobogane, dar nu-i permit, totodată, să le reabiliteze.
„Ei nu ne dau voie să le facem, dar în același timp ne pun să le dărâmăm pentru felul în care arată și pentru că nu le-am făcut până acum. Ne-au amendat în fiecare an, dar când am cerut autorizații ca să ne ocupăm de ele și să nu mai arate așa, nu ne-au dat“, ne-a mai declarat proprietarul toboganelor.
Pe rolul Judecătoriei Constanța se află înregistrat dosarul civil nr. 12995/212/2021, având ca obiect „Acțiune în constatare“. Municipiul Constanța prin primar, Primarul Constanței și Consiliul Local au dat în judecată societatea Lord Unic, următorul termen pe fond fiind stabilit pentru data de 30 mai a.c.
Daniel ALBU

Citește și:



























