După ce instanțele au respins, deja, trei acțiuni lansate de Primăria Constanța, pentru recuperarea prejudiciului din Dosarul Retrocedărilor, alta se află încă pe rol și își urmează cursul firesc, la Tribunalul Constanța.
Atât pe parcursul anului trecut, cât și la începutul acestui an, instanțele de la malul mării au respins trei dintre acțiunile întreprinse de Primăria Constanța, în frunte cu primarul actual, Vergil Chițac, care a solicitat recuperarea prejudiciului din Dosarul Retrocedărilor în mai multre tranșe, în dosare separate.
Părțile din aceste dosare sunt aceleași din dosarul care i-a trimis după gratii pe mai mulți foști reprezentanți de seamă ai administrației publice locale: Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Ramona Daniela Dospinescu, Ion Marica, Constantin Racu, Marius Pușcași, Ruxandra Luminița Darie și alți foști subalterni ai lui Mazăre și oameni de afaceri, care au adus prejudicii însemnate municipiului Constanța.
În principiu, este vorba de valoarea terenurilor care nu mai pot fi recuperate, de circa 20 de milioane de euro, deși prejudiciul calculat integral de către procurori era de 114 milioane de euro, în 2008, când i-au întrebat pe reprezentanții Primăriei dacă aceasta se constituie parte civilă în proces. A fost momentul când Felix Stroe, pe atunci consilier, actual parlamentar și președinte al Organizației Județene Constanța a PSD, le-a sugerat colegilor de partid din Consiliul Local (care l-au și ascultat) să respingă propunerea ca Municipiul să se constituie parte civilă în proces.
În fine, trecând peste alte aspect și revenind în prezent, Vergil Chițac a anunțat, în urmă cu un an, că va începe demersurile în instanță pentru recuperarea sumelor de bani ce ar trebui să revină bugetului local. Numai că, una câte una, primele astfel de acțiuni au fost respinse pe motiv că dreptul la acțiune s-a prescris.
Alte patru dosare se află, însă, pe rol, urmând a fi soluționate de către judecătorii Secției I Civilă a Tribunalului Constanța. Unul dintre acestea, respectiv 2513/118/2021, a avut termen joi, 5 mai a.c., dar magistrații urmează să se pronunța în data de 17 mai a.c.
Daniel ALBU



























