Administrația Națională de Meteorologie (ANM) informează cum va fi vremea în această săptămână în Dobrogea. Chiar dacă săptămâna debutează cu ploi, descărcări electrice și vânt, de miercuri, 1 iunie temperaturile cresc, iar până vineri, 3 iunie a.c., temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 și 31 de grade Celsius.
Luni, 30 mai a.c., ora 9.00- Marți, 31 mai a.c., ora 9.00
Vremea va fi în general instabilă ziua când, local, vor fi înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului. Noaptea, cerul va deveni variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 28 de grade, cu valori mai scăzute în zona costieră până la 20 – 24 de gade , iar cele minime se vor situa între 15 și 17 grade.
Marți, 31 mai a.c., ora 9.00– Miercuri, 1 iunie a.c., ora 9.00
Vremea va deveni caldă, dar va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiaza și seara când, pe alocuri, vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 și 29 de grade, cu valori mai scăzute în zona costieră până la 23- 25 de gade , iar cele minime se vor situa între 16 și 20 grade.
Miercuri, 1 iunie a.c., ora 9.00– Joi, 2 iunie a.c., ora 9.00
Vremea va fi în general frumoasă și caldă, deosebit de caldă în vestul Dobrogei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza când, pe alocuri, vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 30 de grade, cu valori mai scăzute în zona costieră până la 23 – 26 de gade, iar cele minime se vor situa între 16 și 20 de grade.
Joi, 2 iunie a.c., ora 9.00– Vineri, 3 iunie a.c., ora 9.00
Vremea va fi în general frumoasă și caldă, izolat călduroasă în vestul Dobrogei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 31 de grade, cu valori mai scăzute în zona costieră până la 24 – 27 de gade, iar cele minime se vor situa între 17 și 21 de grade.
Loredana MIHAI


























