Alertă în Portul Constanța: o navă plină cu migranți, pe punctul de a se scufunda în timpul remorcării.
O ambarcațiune cu refugiați, proveniți din Orient, a fost remorcată de o navă a Gărzii de Coastă, pentru aducerea în siguranță a celor aproximativ 30 de ocupanți ai acesteia. Din cauza numeroaselor obiecte rămase în urmă, plutind pe apă, s-a ajuns la concluzia că există riscul scufundării în timpul operațiunii de remorcare, motiv pentru care a fost solicitată nava Sar Apollo, aparținând ARSVOM, pentru a acorda asistență în timpul remorcării. Aceasta s-a aflat în spatele ambarcațiunii migranților, iar echipajul a recuperat anumite obiecte rămase în urmă.
”Este o navă pe care se afla peste 30 de migranți. A foat interceptată la 6.mile travers de Costinești și a fost adusă în Portul Constanța. Nava era intr-o stare extrem de precară și pentru că exista riscul să se scufunde, s-a solicitat ajutor la ARSVOM. A fost trimisă și nava SAR Apollo de la ARSVOM care a și recuperat mai multe obiecte de pe puntea navei ca sa o stabilizeze”, ne-au precizat surse din cadrul ARSVOM.
Vom reveni cu un punct de vedere oficial al Gărzii de Coastă.
Daniel ALBU





























