Deputatul PNL de Tulcea, George Șișcu este un susținător al celor cu afaceri aflați la început și crede că statul ar trebui să sprijine acest efort.
Declarația deputatului vine în contextul în care, ziua de 27 iunie este dedicată întreprinderilor mici și mijlocii.
„Întreprinderile mici şi mijlocii au o contribuţie importantă la PIB-ul naţional. Aceste firme creează locuri de muncă, iar dacă IMM-urile cresc, atunci întreaga societate are de câştigat. Din acest motiv, este esenţial ca firmele mici şi mijlocii să fie ajutate, astfel încât accesul acestora la resursele financiare să fie cât mai simplu, iar costul creditelor să fie la un nivel acceptabil. Conform unei rezoluţii adoptată în urmă cu cinci ani de Adunarea Generală a ONU, ziua de 27 iunie este dedicată în fiecare an întreprinderilor mici şi mijlocii. Nu cred că antreprenorii au timp de evenimente festiviste de ziua lor. Ceea ce aşteaptă ei este un cadru fiscal stabil, astfel încât să-şi poată derula afacerile fără şocuri majore. Antreprenoriatul rămâne motorul oricărei economii, iar dezvoltarea sectorului privat este soluţia sigură pentru a avea mai mulţi bani la buget“, a declarat deputatul George Șișcu.
C.S.




























