În spațiul public au apărut informații referitoarr la pensiile militarilor ce ar urma să fie incluse în reformarea sistemului public de pensii, asumată prin PNRR, însă, polițiștii trag un semnal serios de alarmă.
Sindicatul Europol, prin liderul Cosmin Andreica, afirmă că, dacă se va trece pe contributivitate, pensiile polițiștilor vor ajunge la 1.900-2.000 de lei, scrie bugetul.ro
Potrivit lui Cosmin Andreica, vom asista la plecări masive din Poliția Română, acolo unde deja există un deficit de personal.
Acesta susține că și în Armata Română vor exista plecări în masă. Andreica a punctat că nu crede că măsura se va aplica retroactiv.
„Nu cred că se va aplica retroactiv. Cei care au intrat în plată cu o pensie, înseamnă un drept câștigat. Sunt mai multe decizii ale Curții Constituționale care spun că, dacă salariile pot suporta reduceri, pe anumite intervale de timp, justificat de situația economico-financiară a țării, la pensii nu se poate interveni.„
Vasile Zelca, președintele SNPPC: Deficit de 30% în mediul rural și de 20-25% în urban
La finalul lunii mai, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, Vasile Zelca, ne-a edclarat că este dezastru în privința deficitului din Poliția Română.
Astfel, Vasile Zelca ne-a explicat că în mediul rural este un deficit de 30%, iar în mediul urban este de 20-25%.
„În mediul rural, deficitul este undeva la 30%. E dezastru. În mediul urban, este undeva la 20 spre 25%”, a precizat, pentru Bugetul.ro, liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI.
L.M.


























Sa revina in sistem. E nevoie de personal calificat.
Tu ești acolo deja, nu-i așa?
…contributivitatea este cheia eliminarii discrepantelor …baiatul asta , politist ce o fi, se teme de importanta / si prin remunerare a muncii lui …stai la limita pensionarii / freci menta pe la birou / salariu pe masura / contributie la fel / …si mai ales te angajezi la buget , tanar si cu aspiratii …pentru o pensie ….Concluzia , dupa afirmatiile …posibil nefericitului viitor pensionar politie – toti au facut la fel si trag teapa .
Se pare că totul este calculat de o minte bolnavă.Cu cât avem o poliție insuficientă ca număr și pregătire, cu atât haosul in societatea românească va fi mai mare.Cu frica zilei de mâine aferentă.
Se pare ca șefii se tem ca nu au fost șefi toată viața…iar acum când împărțim salariul la perioada contributivității nu mai iese ce trebuie… se încearcă de fapt influențarea polițistului de rând pentru a susține cele câteva luni de comanda pentru a susține pensia celui care trebuie… fiecare înțelege ce vrea…
sa munceasca si ei pana la 65 de ani si creste perioada de contributivitate ..o sa iasa cu 4000 lei.
E corect sau nu?