Pe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrată cererea polițistului S.N.G., care nu este de acord cu condamnarea de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită în formă continuată, timp de aproape un an.
În data de 1 iulie a.c., polițistul S.N.G. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, în perioada mai 2019 – martie 2020. Hotărârea Tribunalului Constanța nu a fost, însă, definitivă, iar omul legii a atacat-o cu apel. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel luni, 25 iulie a.c., fiind stabilit primul termen de judecată: 8 decembrie a.c.
În prezent, S.N.G. se află sub controlul judiciar, măsura preventivă urmând să fie verificată cel mai târziu până la data de 29.08.2022, inclusiv. Acesta a fost reținut, arestat preventiv şi la domiciliu, de la data de 18.08.2020, ora 15.35, până la data de 9.01.2021.
Reamintim că, potrivit procurorilor, polițistul din Valu lui Traian ar fi cerut și primit șpagă de la un șofer pe care l-a depistat conducând beat. Acesta i-a promis conducătorului auto că îl poate scăpa de dosarul penal și i-a cerut diferite sume de bani, whiskey, șampanie, un miel, precum și achitarea notelor de plată la unele restaurante. Văzând că tot plătește și nu se întâmplă nimic din cele promise de polițist, șoferul respectiv l-a denunțat.
„În perioada mai-septembrie 2019, a pretins şi primit de la un martor-denunţător, în mai multe tranşe, suma totală de 6.000 de lei şi produse alimentare și alcool, respectiv 30 sticle de whisky, 10 sticle de şampanie şi un miel, cu scopul de a îndeplini acte contrare atribuţiilor sale de serviciu, ca organ de cercetare penală.Mai exact, contra sumei de bani și a bunurilor primite, îi revenea sarcina de obţinerea a unor acte publice contrafăcute și audierea unui martor mincinos, dar şi de a propune procurorului clasarea cauzei penale în care denunţătorul era cercetat pentru comiterea unei infracţiuni privind siguranţa circulaţiei rutiere“, au precizat procurorii, după reținerea omului legii.
Valentin ISPAS



























