David Popovici s-a retras din finala probei de 400 de metri liber de la Campionatul European de Natație de la Roma, care se dispută miercuri seară, 17 august a.c.. Antrenorul și staff-ul tehnic au decis să îl retragă din cauza programului încărcat din perioada următoare și a consumului foarte mare pe care l-ar fi avut în finală sunt câteva dintre motive, se arată pe pagina de Facebook a Federației Române de Natație.
Postarea integrală:
Antrenorul Adrian Rădulescu, împreună cu staff-ul tehnic, au decis să îl retragă pe David Popovici din finala de 400 m liber la Campionatul European de natație seniori de la Roma. Programul încărcat din perioada următoare, consumul foarte mare pe care l-ar fi avut în finală și dorința de a pregăti cât mai bine participărea la Campionatul Mondial de juniori de la Lima (Peru) – o competiție foarte puternică – sunt motivele care stau la baza acestei decizii.
“Obiectivul a fost să ne verificăm la un Campionat European de seniori în proba de 400 de metri liber, o probă importantă în primul rând pentru pregătirea celorlalte două, unde rezultatele au fost cu adevărat strălucitoare, dar care a venit și cu oboseală. Pentru noi e la fel de importantă și competiția din Peru, unde ne dorim rezultate bune”, a declarat antrenorul Adrian Rădulescu.
David Popovici vă mulțumește pentru sprijinul necondiționat de care a avut parte pe toată durata competiției de la Roma și vă așteaptă mesajele de încurajare și la următoarele întreceri.
P.I.




























