Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ continuă lansarea minibibliotecilor stradale în orașul Constanța, în cadrul proiectului „Raftul verde“. Acestea se înscriu într-un circuit liber al cărții, fiind alimentate de voluntarii bibliotecii.
Miercuri, 5 octombrie 2022, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, între orele 11.00 și 13.00, vor fi inaugurate alte trei minibiblioteci, în vecinătatea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, Muzeului de Artă și a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“.
Evenimentul va fi deschis la ora 11.00, de prof.univ.dr.habil. Angelo Mitchievici, managerul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman“ Constanța, în fața Muzeului de Istorie Națională și Arheologie. La manifestare vor participa scriitoarea Veronica Iani, graficianul proiectului „Raftul verde“, Ioana Tudor, reprezentant al Librăriei „Dorian Gray“, echipa proiectului „Raftul verde“, condusă de bibliotecarul Alina Grama, precum și elevi din Constanța, Ovidiu, Medgidia și din Mangalia, membri ai proiectului CodeKids.
Situate în puncte-cheie ale orașului, aceste mici biblioteci vor surprinde în permanență trecătorii, ce vor putea evada din cotidianul monoton în lumea fascinantă și tihnită a lecturii.
Proiectul „Raftul verde“
Având la bază conceptul de booksharing, proiectul „Raftul verde” se înscrie într-o nouă tendință de îmbogățire a resurselor de lectură: a schimbului sau tranzacțiilor libere de carte, între cititori.
Tot în cadrul proiectului „Raftul verde“, fie că doresc să doneze sau să primească o carte, să citească și să dea mai departe sau să facă un schimb echitabil, constănțenii au prilejul de a se întâlni lunar, în fiecare primă zi de miercuri, la sediul bibliotecii, pentru a socializa prin intermediul cărții. Cititorii aleg tot mai mult această modalitate alternativă, gratuită și ecologică de procurare a cărților.
Proiectul are ca finanțator principal Consiliul Județean Constanța și este realizat în parteneriat cu Grupul Editorial RAO, Librăria „Dorian Gray“ și Primăria Constanța.
V.I.



























