O firmă care se ocupă cu servicii anexe transporturilor pe apă a reușit, în instanță, anularea, în parte, a regulamentul portuar al porturilor maritime româneşti aflate în administrarea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa. Este vorba de SC Harbour Towage SRL, unde în calitate de asociați apar două persoane juridice, Aqua Express SRL și Canal Sea Services. Precizăm că este vorba despre mai vechiul război legat de serviciile de pilotaj.
Tot războiul a pornit la începutul anului 2021, când, prin ordin de ministru al Transporturilor, s-a decis ca serviciul de siguranță să fie asigurat și prestat în mod efectiv doar de către administrațiile portuare.
Conform art. 1 alin. 1 din OMTIC nr.991/2020 ”se instituie obligativitatea efectuării serviciului de pilotaj al navelor maritime și fluvio-maritime în porturile aflate în administrarea CN Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța de către administrațiile portuare”, iar alin. 23 prevede că ”serviciul de pilotaj al navelor maritime și fluvio-maritime prevăzut la alin.1 se asigură prin corpul propriu de piloți al Companiei Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța”, potrivit textului ordinului de ministru.
Și, în timp ce mai multe firme de pilotaj, cu strânse legături între ele, au început să conteste în instanță ordinul de ministru, SC Harbour Towage SRL a solicitat anularea actului administrativ, fiind vorba de regulamentul portuar, de anumite articole, mai exact.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanța, pârât fiind Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, iar intervenient: Constanța Port Business Association.
Reclamanta a specificat că prevederile art. 123 al.(3) lit.d din regulamentul portuar rectificat interzic nejustificat prestarea serviciilor de siguranță de către anumiți operatori economici prin favorizarea altora, impunând bariere nejustificate în derularea acestor servicii. ”Introducerea articolelor atacate în Regulamentul portuar nu are la bază o necesitate imediată izvorâtă dintr-o analiză tehnică anterioară corespunzătoare, privitoare la siguranța navigației, ci sunt disproporționate și nerelevante, conducând la favorizarea unui anumit operator pe piața produsului, în interesul operatorului CNAPM S.A., fără a conduce în concret la creșterea siguranței navigației”, potrivit Harbour Towage SRL.
Regulamentul portuar, anulat în parte!
Pe 22.11.2021, magistrații Tribunalului Constanța au respins cererea societății în cauză, însă decizia nu a fost definitivă, astfel că pe 4 octombrie s-a judecat apelul.
”Admite în parte acţiunea şi anulează în parte Regulamentul portuar al porturilor maritime româneşti aflate în administrarea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, numai în ceea ce priveşte prevederile art.123 alin.(3) lit.d.): „Este interzis ca serviciul de pilotaj să fie efectuat de către operatori economici care să fie persoane afiliate cu persoane care prestează orice altă activitate în porturi din România. Excepţie face administraţia portuară având în vedere natura competenţelor şi obligaţiilor pe care i le conferă prevederile legale”, potrivit minutei judecătorești.
Decizia este definitivă.
Precizăm că administratorii SC Harbour Towage SRL sunt Mihai Mihalache și Gabriela Gașpar, iar în calitate se asociați apar două persoane juridice, Aqua Express SRL și Canal Sea Services (cea din urmă judecându-se pentru anularea ordinului de ministru care impune ca serviciul de pilotaj al navelor maritime să fie efectuat de administrațiile potuare).
Liliana BELCIUG




























Mai mult decat corect ! Cum adica Administratia portului (firma de stat) sa se ocupe si de serviciile de pilotaj ,stiind deja deviza ca statul NU este un bun administrator .Deviza iubita de catre cei care au distrus romania