Se lucrează la mai multe proiecte, în momentul de faţă, la Eforie. În Nord se are în vedere modernizare infrastructurii, fiind în implementare “Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de utilitate publică pentru valorificarea atracțiilor turistice în orașul Eforie”, care vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere inclusiv utilitățile din corpul drumului, iluminat public și dotări în zona bulevardului Tudor Vladimirescu și strada Mării–Eforie Nord, în scopul accesibilizării principalelor obiective turistice naturale.
Un al doilea proiect este amenajarea obiectivului turistic natural– Lacul Belona.
De asemenea, și în Eforie Sud se lucrează, însă, pe lângă aceste proiecte, administrația locală mai are în plan și în derulare amenajarea unor noi parcuri sau locuri de recreere.
Zonele propuse pentru realibilitare se referă la cinci terenuri amplasate distinct, trei dintre acestea fiind amplasate în localitatea Eforie Sud: strada Pescarilor; strada Albatrosului; strada Siretului, celelalte două terenuri fiind situate în localitatea Eforie Nord, pe bulevardul Republicii și în zona blocurilor ANL de la intersecția străzilor Traian și 23 August.
În prezent, cele cinci terenuri, cu suprafață individuală de 1000 mp, sunt spații urbane degradate sau neutilizate, aflate în stare de paragină,; de asemenea, lipsa activităților de îmbunătățire a stării fizice a acestora – îngrijire, salubrizare, toaletare – a accentuat dezinteresul pentru aceste terenuri.
Reconversia și reutilizarea terenurilor abandonate, precum și transformarea lor în zone de agrement și recreere pentru populație (parcuri, scuaruri), are ca scop îmbunătățirea condițiilor de viată a cetățenilor, principalul rezultat preconizat fiind acela de creștere a suprafețelor plantate la nivelul localității, satisfacerea nevoii de agrement, recreere și prezența în aer liber a populației urbane, reducerea nivelului de poluare dar și îmbunătățirea aspectului estetic al orașului.
Unitatea Administrativ Teritorială, beneficiar al proiectului , a semnat contractul de finanțare pentru “Reconversia terenurilor degradate pentru folosul cetăţenilor din oraşul Eforie ” la data de 1 februarie 2019.
Contractul de finanțare a fost semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional și cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud – Est, în calitate de Organism Intermediar.
Valoarea totală a proiectului este de 21.822.415,48 lei, din care finanţarea nerambursabilă acordată din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 18.311.606,94 lei, iar valoarea nerambursabilă acordată de la bugetul național este de 2.800.598,69 lei.
Termenul limită de finalizare a proiectului este luna ianuarie, anul 2022.
L.M.



























