Bărbatul care a omorât un paznic în Palazu Mic și-a retras cererea de revizuire a dosarului.
La sfârșitul anului 2015, un paznic a dispărut de la o fermă din Palazu Mic, iar polițiștii au găsit la fața locului o bluză pătată de sânge și un cuțit. Cadavrul acestuia a fost descoperit după câteva zile, într-un pârâu din apropierea satului din Mihail Kogălniceanu.
Oamenii legii i-au arestat pe Iulian Stenică și pe Ion Apostol, care au mărturisit că au mers la respectiva fermă pentru a fura un acumulator, dar au fost surprinşi de paznic. Așa că l-au bătut şi lovit cu o toporişcă, dar şi cu un cuţit, după care i-au aruncat corpul în apă.
Cei doi au fost condamnați, pentru omor calificat, la 24, respectiv 21 de ani de închisoare, dar Stenică a solicitat revizuirea dosarului.
Marți, 18 octombrie a.c., Tribunalul Constanța a luat act de retragerea cererii de revizuire formulată de bărbatul condamnat, care acum trebuie să plătească 200 de lei. Suma de 680 de lei, onorariul avocatului din oficiu, va fi plătită din fondurile Ministerului Justiţiei.
Valentin ISPAS



























