Apel disperat a lui Valentin Andrei, în vârstă de de 32 de ani, din Constanța. Soț și tată a unui băiețel minunat, Valentin Andrei a suferit, în luna mai a anului trecut, un grav accident, în urma căruia viața i-a fost pusă în pericol, deoarece, la scurt timp, din cauza sechelelor a căzut inconștient în timp ce efectuat lucrări pe acoperișul casei, fracturându-și coloana.
A fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” din București, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență, la nivelul coloanei vertebrale. Recuperarea a fost grea și dureroasă, atât fizic, cât și psihic. A primit un diagnostic greu de îndurat, pentru un tată de copil mic: paraplegie flască, ce l-a țintuit într-un fotoliu rulant.
„Am avut un loc de muncă şi planuri mari pentru viitor, dar o întâmplare tragica mi-a curmat toate visurile. După ce m-am întors de la locul de muncă, am urcat pe casă ca să curăț acoperișul de frunzele adunate, neştiind că acest lucru îmi va schimba viaţa. În timp ce curățam acoperisul, mi s-a făcut rău, am făcut comoție și am căzut inconștient iar în urma căzăturii m-iam fracturat coloana în două locuri, T7-T8, și mi-am fracturat 12 coaste perforându-mi și plămânii.
A urmat o perioadă grea pentru mine. Imediat după accident am fost transportat la spital, unde am fost internat și operat de urgență la spitalul BAGDASAR ARSENIE din BUCUREȘTI la coloană după care am primit diagnosticul crunt de Paraplegie flasca.
Din acel moment, viaţa mea a devenit un chin. Dintr-o persoană veselă, plină de viaţă cum eram și un baiat care am muncit de la o vârstă fragedă pentru a-mi ajuta familia și de a-mi crește baiețelul să îi pot face un viitor am ajuns o persoană dependentă, ţintuită într-un cărucior cu rotile, un om care nu mai poate să muncească şi apeleze la ajutorul celor din jur pentru lucruri mărunte. Am mare nevoie de foarte multă kinetoterapie și exoscheleti, care să-mi permită să-mi reiau viaţa de dinainte de accident.
Din păcate, costurile unui astfel de tratament depăşesc cu mult posibilitatile financiare ale familiei 40000 lei. Am făcut un RMN iar șansele mele sunt 100 la 100 sa mă recuperez. Doctorul chirurg mi-a spun că dacă de acum încolo mai fac 5-6luni de zile kinetoterapie mă voi recupera si mă voi ridica în picioare să fac primii pași să pot merge în picioare”, a povestit Valentin Andrei.
Cei care pot și doresc să îl ajute au la dispoziție contul bancar RO26RZBR0000060020201339, la Raiffeisen Bank, pe numele Andrei Valentin.
L.M.



























