La data de 27 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări la 8 agenți economici din județul Constanța, într-o acțiune care vizează domeniul drepturilor de proprietate intelectuală.
În urma activităților, polițiștii au identificat, expuse spre comercializare, 152 de produse (seturi de jucării, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, accesorii) purtând însemnele unor mărci înregistrate.
Mărfurile, în valoare de peste 8.300 de lei, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză au fost întocmite 3 dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație, fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, potrivit Legii 84/1998.
Totodată, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.
L.B.




























In toate mallu-rile din Romania sunt produse fake vandute ca originale. In decathlon de exemplu 30% din papuci sunt fake la pret de original. Acelasi lucru e valabil si la haine sau alte produse in foarte multe magazine.