Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au dispus, vineri, 28 octombrie, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un individ, pentru săvârșirea infracţiunilor de tâlhărie calificată în formă continuată.
Este vorba despre Emuran Ismail, un individ fără prea multă școală (4 clase), care lucrează, în general, ca muncitor necalificat în construcții. Potrivit procurorilor, acesta a tâlhărit o persoană de 70 de ani, pe data de 6 august a.c., în jurul orelor 21.40, în timp ce aceasta se deplasa către domiciliu spre casă. Individul a deposedat-o prin violență de o sacoșă în care se aflau mai multe produse alimentare, portofelul cu actul de identitate, actele locuinţei sale, două carduri bancare, două lănțișoare, unul din aur și celălalt de argint, suma de 2.200 de lei și o borsetă conţinând cheile de la apartament. În urma incidentului, i-a provocat părții vătămate leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr 45-50 zile de îngrijiri medicale.
Într-o altă zi, pe data de 15.10.2022, în jurul orelor 13:40-14:00, în timp ce se deplasa pe aleea dintre două blocuri din Medgidia, același individ a smuls din mână unei persoane persoanei în vârstă de 81 de ani, telefonul mobil și un portofel, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 100 de lei. Cinci zile mai târziu, pe 20.10.2022, în jurul orelor 18.00, aflat în proximitatea unui bloc, a smuls din mâna unei alte persoane, în vârstă de 62 de ani, o geantă în care avea mai multe bunuri, (bani, cardul de sănătate, actul de identitate, cardul social ș.a.), provocându-i un prejudiciu aproximativ în valoare de 500 de lei.
Pe data de 27 octombrie, individul a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia, iar vineri, 28 octombrie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au formulat propunere de luare a măsurii arestare preventivă ce a fost înaintată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Medgidia.
Daniel ALBU



























