Judecătorii de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța au dispus, luni, 7 noiembrie, începerea cercetării judecătorești față de doi polițiști de la Medgidia, dar și a unui jandarm, acuzați de purtare abuzivă. Mai exact, cei trei sunt acuzați că au snopit în bătaie un bărbat.
Procurorii militari au finalizat cercetările și au decis că se impune trimiterea în judecată a celor trei agresori, pe considerentul că și-au depășit îndatoririle prevăzute de lege, în situații speciale.
Mai exact, totul s-a petrecut la Medgidia, într-o noapte de Crăciun, în urmă cu câțiva ani. Mai exact, în noaptea de 25 spre 26 decembrie. Un bărbat, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a mers la o rudă și a făcut scandal, respectiva persoană sunând la 112. La fața locului a ajuns un echipaj mixt, format din jandarmul plt.maj Constantinescu Ionuţ și doi polițiști: ag. șef pr. pol. Peteu Cristian Stelică și ag.pol. Pleșoianu Alexandru Daniel.
Oamenii legii au aplanat conflictul și l-au amendat pe scandalagiu, însă l-au și bătut pe bărbatul respectiv, aplicându-i mai multe lovituri, motiv pentru care acesta a avut nevoie de 12 zile de îngrijiri medicale. Victima a recunoscut că a făcut scandal, precizând că a meritat să fie amendat (nici nu a contestat amenda), însă partea în care a fost bătut nu i s-a părut normală.
Astfel, au fost declanșate cercetările, ancheta fiind preluată de Parchetul Militar. Pe 9 iunie 2022, dosarul a ajuns la Tribunalul Constanța, cei trei fiind trimiși în judecată pentru purtare abuzivă. A urmat ca un judecător să verifice legalitatea trimiterii în judecată, ca și administrarea probelor, iar luni, 7 noiembrie, a decis începerea judecății propriu-zise.
Astfel, cei doi polițiști de la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, împreună cu jandarmul angajat al IJJ Constanța, urmează a fi judecați pentru faptele lor.
Daniel ALBU




























