Mihaela Andrei, consilier local PNL a vorbit în cadrul unui interviu Focus Press despre proiectele aflate în implementare, în municipiul Constanța, între care și cel legat de bugetul participativ, în care cetățenii au putut înainta proiecte proprii, prin intermediul „Tu decizi pentru Constanța”.
Precizăm faptul că în periooada 19 septembrie- 16 octombrie a.c., au fost înregistrate 51 de proiecte, cele mai multe, fiind din domeniile educație, accesibilitate și siguranța circulației, amenajare spații verzi și locuri de joacă (câte 10). Singurul domeniu unde nu s-a depus niciun proiect este cel al sănătății. Până pe 4 noiembrie 2022 se derulează etapa de analiză a proiectelor.
Mihaela Andrei a vorbit în cadrul interviului despre această inițiativă și proiectele depuse pentru dezvoltarea municipiului Constanța, cu mențiunea că, din cele 51 doar 35 au trecut de votul comisiei, deoarece acelea au fost asemenătoare celor ce se află deja în cadrul aparatului administrativ.
„Eu sunt impresionată de faptul că au fost depuse 51 de proiecte într-un timp atât de scurt, adică de pe 19.09 până pe 16.10. Constănțenii și ONG-urile au depus în această perioadă 51 de proiecte. A fost o plăcere pentru mine să le citesc și să văd că persoane fizice au venit cu proiecte atât de frumoase pentru Constanța. Cred că este cea mai frumoasă din care am făcut parte de când sunt consilier local. Proiectele „respinse” sunt cele pe care deja le are Primăria municipiului Constanța și nu pot avea dublă finanțare, deci nu au fost greșite, ci pur și simplu existau deja astfel de proiecte în cadrul aparatului administrativ. Prin urmare din cele 51 de proiecte, doar 35 au trecut.
Pe sănătate nu a fost depus niciun proiect. Sunt zece domenii în care au putut fi depuse proiecte de către cetățeni: cultură, urbanism, spații verzi, locuri de joacă, sport și din toate aceste proiectele, pe aceste domenii, constănțenii vor vota un proiect. Îi încurajez pe constănțeni să intre pe pagina primăriei la secțiunea „Tu decizi pentru Constanța”, să voteze proiectul pe care și-l doresc pentru oraș. De exemplu la „Amenajare spații verzi și locuri de joacă” avem un proiect cu locuri de joacă inedite, reabilitate parțială parc Tăbăcăriei, mărirea locului de joacă din zona Tic- Tac”. Din aceste 35 vor rămâne zece”, a declarat consilierul local municipal PNL, Mihaela Andrei.
Constănțenii au gândit și un proiect pentru amenajarea unei rampe pentru persoanele cu dizabilități, în zona Peninsulară.
„Un alt proiect interesant este cel legat de amplasare rampă pentru persoanele cu dizabilități în zona Peninsulară mi se pare, iar, un proiect necesar, pentru că trebuie să acordăm mai multă atenție acestui subiect (…) Sunt 5 milioane de lei alocați acestui segment ,din bugetul local al municipiului Constanța, maxim 500 de mii de lei trebuie să coste un proiect”, a conchis Mihaela Andrei.
Loredana MIHAI
Citește și:


























