Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus la data de 10.11.2022 reţinerea unui inculpat în vârstă de 47 ani, cu privire la comiterea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art.32 Cod penal rap la art.art.188 alin.1,2 Cod penal. Inculpatul urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că:
În data de 16.10.2022 in jurul orelor 02.00 o persoană a apelat la numărul unic de urgență 112, sesizând faptul că a găsit lângă partea carosabilă a DN 69, pe raza loc. Zimandu- Nou, un bărbat care prezenta multe leziuni vizibile la față și pe corp și care reclama faptul că a fost bătut.
În urma efectuării cercetărilor penale, s-a stabilit că în noaptea de 15 spre 16.10.2022 o persoană de sex masculin, în vârstă de 35 ani, a fost agresată de o altă persoană de sex masculin, în vârstă de 47 ani.
Leziunile suferite de persoana vătămată i-au pus în pericol viaţa şi necesită 30 – 35 zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din raportul de Expertiză Medico-Legală întocmit în cauză de SJML Arad.
L.B.




























