Black Wave Center SRL va primi peste 250.000 de lei pentru a presta servicii de cantină pentru sportivii legitimați la clubul municipiului Constanța.
Clubul Sportiv Municipal Constanța a atribuit contractul pentru servicii de cantină – pregătirea, prepararea și servirea hranei la sediul CSM – pentru sportivii legitimați la secțiile de handbal, volei, baschet și rugby.
Achiziția a avut o valoare totală estimată de 282.871,68 lei, dar contractul a fost încheiat cu Black Wave Center SRL pentru 252.480 de lei, conform ofertei, pentru hrănirea sportivilor de la 1 noiembrie la 31 decembrie a.c.
SC Black Wave Center SRL are ca unic asociat pe Adriana Strutinski (fosta soție a lui Sorin Strutinsky), care este și administrator, iar anul trecut a realizat un profit net de aproximativ 881.000 de lei, la o cifră de afaceri de peste 3,35 milioane de lei. Firma are sediul chiar în interiorul Lake View, la etajul I, și a fost înființată în 2011.
Reamintim că sereleul Adrianei Strutinski a ținut paginile ziarelor în 2020, deoarece Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa a găsit, în luna aprilie 2020, în urma unui control la SC Black Wave Center SRL, care prepara mâncarea pentru persoanele carantinate în Hotelul Flora din Mamaia, mai multe nereguli, printre care alimente expirate, produse ţinute în condiţii improprii, alimente cărora le-a fost schimbată starea termică, mobilier cu rugină şi mucegai în blocul alimentar, ustensile şi vase neprofesionale şi deteriorate.
Valentin ISPAS




























