În data de 19 noiembrie, Federația Română de Oină, în parteneriat cu ACS Avântul Frasin, Consiliul Județean Suceava, Primăria și Consiliul Local Vatra Dornei, Agenția Națională a Zonei Montane și Centrul de Economie Montană, organizează două competiții majore în panoplia de evenimente din sportul nostru național, oina: Campionatul Național de Oină Junioare I în sală și Campionatul Național de Oină Senioare în sală!
La competițiile, ce vor avea loc în Sala de Sport a Municipiului Vatra Dornei, vor fi prezente un număr record de 9 echipe, dintre care 2 din județul Constanța: ACS Tradisport Constanța (jud. Constanța), CSM Râmnicu Sărat (jud. Buzău), CS Biruința Gherăești (jud. Neamț), ACS Galicea Mare (jud. Dolj), ACS Viitorul Hârșova (jud. Constanța), ACS Avântul Frasin (jud. Suceava), ACS Șoimii Târgu Lăpuș (jud. Maramureș), ACS Someșul Cășeiu (jud. Cluj) și CS Dacia Mioveni 2012 (jud. Argeș).
„Varianta feminină a sportului nostru național, cunoscută inițial sub varianta de oiniță, are o veche tradiție în România. Spiru Haret a introdus de altfel, această variantă, laolaltă cu cea masculină, la finele secolului al XIX-lea, în școala românească.
Oinița nu a avut însă o dezvoltare comparabilă cu jocul practicat de băieți, așa că ideea a fost abandonată. În 2016, am reactivat-o și iată că a fost un real succes. O demonstrează numărul mare de echipe participante la competițiile de la Vatra Dornei”, a declarat Nicolae Dobre, preșe dintele FRO.




























