Președintele Directoratului, Gabriel Andronache, a vorbit, astăzi, la „Conferința Națională Energia Eoliană Offhore – Energia verde din Marea Neagră”, despre programul intens de modernizare a infrastructurii energetice mari gestionate Operatorul Național de Transport și Sistem – Transelectrica, în vederea creșterii capacității de racordare a noilor capacități de producere a energiei regenerabile, inclusiv cu perspectiva offshore.
„Planul nostru de dezvoltare a rețelei a fost aprobat chiar în urmă cu două săptămâni de către ANRE, valoarea programului fiind de 7,1 miliarde de lei. Din acest plan, avem în momentul de față proiecte deja aprobate, pentru care am și semnat contracte de finanțare prin Fondul pentru Modernizare cu 100% finanțare europeană. Sunt 9 proiecte care ne vor ajuta să putem să ne atingem țintele, atât să răspundem nevoilor create de apariția noilor parcuri fotovoltaice, eoliene și a noilor capacități de producere, pentru a oferi securitate și siguranță sistemului, cât și pentru a putea răspunde obligațiilor europene pe care le avem ca până în 2030 să ajungem la 6000 MW capacitate de interconectare.
În prezent, avem mai multe linii pe care trebuie să le dezvoltăm și la care lucrăm. Finalizăm până la sfârșitul anului Linia Electrică Aeriană 400 kV Cernavodă-Stâlpu, lucrăm la construirea Liniei 400 kV Gutinaș -Smârdan, o linie care pleacă spre zona Moldova, și vom finaliza anul viitor Porțile de Fier- (Anina)-Reșița, în zona Banat, tocmai pentru a pregăti închiderea Inelului de 400 kV. Inel de 400 kV despre care se vorbea încă de dinainte de 1989 și de data asta nu mai este o poveste, este o realitate.
Vom începe proiectele de finalizare a acestui inel în zona Banat de anul viitor, proiecte finanțate prin Fondul pentru Modernizare. Este important de spus că zona Banat este una cu potențial în zona de regenerabile. Vom construi linia electrică aeriană de 400 kV de la Reșița la Timișoara, Săcălaz și Arad. Cu această ocazie vom mări capacitatea de interconectare cu 600 MW, pentru că vom finaliza și stația de 400 kV de la Reșița și în sfârșit linia de interconexiune cu Serbia – Reșița-Pancevo – va deveni operabilă”, a declarat în cadrul conferinței președintele Directoratului Transelectrica.
De asemenea, Gabriel Andronache a vorbit despre investițiile Companiei pentru decongestionarea zonei Dobrogea: „Dacă ne gândim că vor fi instalate în offshore capacități undeva la 3000 MW, trebuie să luăm în considerare că va fi nevoie să facem încă o evacuare undeva la 1500 MW.
În condițiile în care vom avea o interconectare și cu Georgia, Azerbaidjan, cu un cablu în curent continuu, luăm în considerare, și deja am pus în buget pentru anul viitor, să facem un studiu și apoi proiectarea pentru un cablu în curent continuu care să meargă pe linia conductelor de gaze de la Tuzla la Podișor și mai departe BRUA, către Europa, dar sunt proiecte care durează.
Și pentru că suntem o companie care trebuie să jucăm la nivel regional mult mai mult, este necesar să luăm în calcul să dezvoltăm interconectarea cu Bulgaria, pentru că și Bulgaria are o capacitate și o perioadă de congestie similare cu ale noastre și atunci putem să preluăm și să evacuăm tot prin acest cablu viitor cablu în curent continuu”.
A.V.



























